Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

“Strategia României ar trebui să fie aceea de a deveni parte ACTIVĂ a Uniunii Europene și NATO”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Crin Antonescu, politician, istoric și fost președinte al PNL, și-a exprimat opiniile privind viitorul României și strategia pe care ar trebui să o adopte țara în perioada următoare. Urmăriți, aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Fostul președinte PNL a manifestat un oarecare pesimism în legătură cu perspectivele imediate ale României, având în vedere contextul electoral și provocările actuale.

„Cu aceste alegeri până spre sfârșitul anului, când vor fi și cu ceea ce se vede la orizont, n-am prea mari speranțe. Nu aștept pogorârea cuiva.

Delirăm în niște aberații într-o parte și în alta. Și în sensul ăsta nu cred că în câteva luni ne facem bine. E foarte păcat pentru că era momentul să avem niște schimbări în bine, adică niște personaje puternice”, afirmă politicianul.

Antonescu a evidențiat necesitatea unei strategii externe puternice pentru România. El a pledat…

Citeste mai mult