Fostul premier Adrian Năstase a comentat rezultatul alegerilor pentru Congresul Statelor Unite și este de părere că victoria democraților reprezintă un semnal clar din partea cetățenilor americani pentru administrația Trump. Potrivit lui Năstase, populația l-a sancționat pe liderul de la Casa Albă pentru problemele economice, implicarea SUA în războiul din Iran, precum și alte politici controversate. Totodată, fostul demnitar explică efectul pe care rezultatele electorale le-ar putea avea asupra relației României cu Statele Unite.
„Există momente în care alegătorii îi reamintesc unui conducător că țara nu este proprietatea lui. Și, cu atât mai puțin, lumea întreagă. Donald Trump a primit o sancțiune severă”, spune Adrian Năstase într-o postare pe blogul său.






























Lasă un comentariu