-
SuperLiga: Botoșani – Oțelul, sâmbătă, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: Voluntari – Dinamo, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Neymar a ajuns în Arabia Saudită
Galerie Foto
Atacantul brazilian, în vârstă de 31 de ani, va fi prezentat oficial sâmbătă în faţa fanilor lui Al-Hilal, echipă cu care a semnat un contract pe doi ani, după 6 sezoane petrecute la PSG, cu care a câştigat 5 titluri de campion al Franţei.
Întâmpinat la un salon al aeroportului din Riyadh, în prezenţa unui important dispozitiv de securitate şi în faţa a numeroşi reprezentanţi ai presei şi ai clubului, Neymar a participat la o şedinţă foto.
O primire de rock star îi va fi rezervată şi sâmbătă, pe stadionul internaţional King Fahd din capitala saudită, unde va fi prezentat miilor de fani.
“Vom organiza o mare petrecere demnă de un dansator de samba aşa cum este”, a declarat un responsabil al clubului Al-Hilal.
Neymar s-a despărțit de PSG și a semnat cu Al-Hilal
Neymar s-a despărţit de…
Lasă un comentariu