Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

”Totul e mai mult sau mai puțin «business as usual»”

Profesorul universitar doctor Paul Dragoș Aligică, expert în domeniul economiei și stabilit de 25 de ani la Washington, a relatat de la fața locului care este atmosfera în capitala SUA, cu doar câteva ore înainte de inaugurare lui Donald Trump, care de luni va fi al 47-lea președinte al Statelor Unite.

Paul Dragoș Aligică a făcut referire, într-o postare pe Facebook, la statutul actual al României în Occident, la începutul unei noi ere Trump, și pașii pe care ar trebui să îi urmeze țara noastră pentru a evolua din punct de vedere diplomatic și politic.

Profesorul universitar a explicat ce semnificație are, mai exact, „instituția tranziției și modurile în care aceasta este executată„, în societatea americană. Acesta subliniază că trecerea de la o guvernare la alta implică, de fapt, un proces care durează câteva luni de zile, iar depunerea jurământului de către președintele ales este doar un „moment ceremonial,…

Citeste mai mult