„Noi suntem de 3-4 ani buni sub o lucrare tenace, care a săpat și sapă la temelia încrederii românilor în democrație”, a declarat Crin Antonescu, la Antena 3 CNN.
Acesta a spus că „nu-l invidiază” pe cel care va fi președintele României, pentru că țara este în fața unor „provocări enorme”.
Eu nu-l invidiez deloc și acuma nu glumesc, nu-l invidiez deloc pe cel care va fi președintele României. Nu-l invidiez deloc pe cel care este premierul României sau vine toți decidenții. Noi suntem în fața unor teme, unor provocări, cum se spune, dar de data asta, pe bună dreptate, enorme, a unor alegeri. Nu vorbesc de marea alegere, Occident sau Rusia, că asta este simplă, și pentru unii și pentru alții. E vorba de ce se întâmplă în Uniunea Europeană, în NATO, în raporturile cu Rusia și cu alții, de ce se întâmplă în interiorul nostru, sub aspect legislativ, cum și cât ne apărăm libertatea, chiar prin unele măsuri care par de…
Lasă un comentariu