Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Scandal în Parlament. POT acuză că membrii pe care i-a exclus pun bețe în roate partidului. Ce acuzații aduce Ana Maria Gavrilă

Anamaria Gavrilă, şefa POT, spune că membrii pe care i-a exclus din partid îi pun bețe în roate, pentru că încă fac parte din grupul parlamentar.

Într-un comunicat, lidera POT spune că a transmis conducerii Camerei Deputaţior mai multe solicitări prin care cere ca membrii excluşi din partid să-şi piardă atribuţiile „în cadrul grupului parlamentar POT și nu pot acționa în numele acestuia”.

„Potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, orice deputat exclus din partid își pierde automat calitatea de membru al grupului parlamentar al partidului și devine deputat neafiliat. În aceste condiții, persoanele excluse nu mai pot exercita atribuții în cadrul grupului parlamentar POT și nu pot acționa în numele acestuia.

Menține ca lider al grupului o persoană exclusă din partid. De ce? Pentru a-i folosi în lupta lor cu Ilie Bolojan.

Președinta Partidului Oamenilor Tineri, deputata Anamaria Gavrilă, a transmis, conform procedurilor, memorii și…

Citeste mai mult