Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a subliniat, într-o dezbatere publică organizată de France24, impactul negativ al Brexit-ului asupra Marii Britanii și Uniunii Europene, la cinci ani de la ieșirea oficială a Regatului Unit din blocul comunitar.
Victor Negrescu (S&D) a evidențiat necesitatea relansării relațiilor economice și de securitate dintre cele două părți.
„Au trecut cinci ani de la Brexit, iar în tot acest timp am văzut efectele nefaste pentru britanici, dar și cum cooperarea economică și de securitate dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană au fost afectate semnificativ. Astăzi, mai mult ca oricând, este esențial să găsim o cale de mijloc, agreată de cele două părți, pentru a reconstrui încrederea și colaborarea de care avem cu toții nevoie”, a declarat europarlamentarul român.
În acest context, social-democratul și-a exprimat „încrederea în actualul guvern laburist” din Marea Britanie, despre…




























Lasă un comentariu