Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Replici acide între Radu Ștefan Oprea și Radu Miruță pe tema contractului cu Rheinmetall. Social-democratul acuză că se pierd bani europeni, ministrul USR susține că s-a renegociat corect

Proiectul fabricii de pulberi de la Pirochim Victoria a provocat un schimb de replici între fostul ministru al Economiei, Radu Ștefan Oprea (PSD), și actualul ministru demis Radu Miruță. Social-democratul acuză întârzieri în implementarea investiției și cere explicații privind riscul pierderii finanțării europene.

Ministrul USR susține, într-o replică pe Facebook, că proiectul a fost renegociat în condiții „corecte” pentru România, contractul este semnat, iar fondurile pentru lucrările programate sunt asigurate.

 Loading …

Oprea acuză lipsa progreselor la proiectul cu Rheinmetall

Fostul ministru al Economiei, Radu Ștefan Oprea, a reacționat după ce compania germană Rheinmetall a anunțat dublarea capacității de producție a pulberilor explozive în Germania. El a  subliniat că investiția nu vizează proiectul din România de la…

Citeste mai mult