Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a reacționat, duminică, după ce sindicaliștii din sistemul medical au amenințat că declanșează greva generală. „Cred că ne-am înţeles asupra principalelor revendicări şi căutăm soluţii pentru ele”, afirmă el.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” anunţă, duminică, într-un comunicat de presă, că vor continua protestele pentru susţinerea revendicărilor şi a fost actualizat calendarul acţiunilor de protest.
În acest context, ministrul Sănătății a reacționat și a arătat că s-a înţeles cu sindicaliştii Federaţiei Solidaritatea Sanitară, care ameninţă cu greva generală, şi spune că vor fi scoase la concurs mii de posturi şi în curând va fi semnat şi contractul colectiv de muncă în care este prevăzut numărul de zile de concediu pentru personalul sanitar.
”Noi suntem în legătură cu sindicatul Solidaritatea Sanitară, ne-am întâlnit chiar şi săptămâna trecută, deci nu…
Lasă un comentariu