Administrația Prezidențială anunță că miercuri, 2 aprilie, începând cu ora 11.00, va organiza conferința „România și OCDE – Principalul Proiect de Țară după NATO, UE și Schengen”. Evenimentul se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, mai transmit reprezentanții Administrației Prezidențiale.
„Această reuniune de importanță strategică este organizată în parteneriat cu mediul de afaceri din România și va aduce împreună oficiali de rang înalt, reprezentanți ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), lideri din sectorul privat și experți în domeniu. Dezbaterile vor aborda progresul și provocările procesului de aderare a României la OCDE, beneficiile acestei integrări și impactul asupra economiei naționale”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Lucrările conferinței vor fi deschise de Ilie Bolojan, președintele interimar al…



























Lasă un comentariu