Pe 1 iunie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a transmis că, aşa cum s-a convenit în cadrul negocierilor dintre Guvern şi sindicate, majorarea salarială acordată angajaţilor din sistemul de educaţie reprezintă un avans din creşterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar şi nedidactic începând cu 1 ianuarie 2024.
Cărbunaru a făcut unele clarificări cu privire la acest subiect, precizând că Guvernul a îndeplinit solicitările sistemului de învățământ privind majorările salariale începând cu 1 iunie.
Prin adoptarea Ordonanței de Urgență 53/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat, s-au acordat majorări salariale de 1.000 de lei brut pe lună pentru personalul didactic și didactic auxiliar, respectiv 400 de lei brut pe lună pentru personalul nedidactic.
Guvernul și-a luat angajamentul de a include referința la…
Lasă un comentariu