Problemele apărute în aeroporturile din Europa din cauza softurilor de zbor ale Microsoft, mai ales în perioada vacanțelor, a iscat situații neplăcute atât pentru operatorii de zboruri aeriene, cât și pentru turiști. Referitor la problemele cu zborurile întârziate, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că vinovat ar fi numărul foarte mare de zboruri, dar și fenomenele extreme din ultima perioadă.
Aeroporturile din lume au întâmpinat probleme, nu numai cu zborurile întârziate sau anulate, ci și cu recuperarea bagajelor turiștilor. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prezintă scuze în numele Aeroportului OTOPENI pentru această problemă, însă spune că serviciul respectiv este prestata de o companie privată, contractată direct de compania aeriană, fără legătură cu aeroportul.
Am văzut știrea de dimineață că sunt anumite perturbații pe anumite aeroporturi din lume, inclusiv din Europa. Până la ora asta, nu mi s-a…
Lasă un comentariu