Miniștrii Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, și Energiei, Sebastian-Ioan Burduja, au anunțat că au depus o sesizare penală la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) împotriva persoanelor care au răspândit intenționat informații false prin intermediul presei și rețelelor sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România.
Potrivit unui comunicat comun, „acțiunea vizează protejarea interesului național, contracararea campaniilor de dezinformare și sancționarea celor care, prin astfel de acțiuni, afectează securitatea națională”.
Sesizarea s-a formulat cu privire la săvârșirea infracțiunii de comunicare de informații false prevăzută de art. 404 C. pen. prin raportare la amenințările la adresa securității naționale prevăzute de art. 3 lit. f), m), o) și p) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României.
Lasă un comentariu