Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Liber pentru Comisia de Constituţionalitate de la Senat să ancheteze întâlnirea dintre preşedinta CCR şi premierul demis Ilie Bolojan

Cu 6 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi nicio abţinere, Comisia de Constituţionalitate a Senatului României va demara anchetarea întâlnirii secrete dintre preşedinta Curţii Constituţionale a României şi premierul demis, Ilie Bolojan, în biroul preşedintelui Senatului României, Mircea Abrudean.

Comisia de Constituţionalitate, convocată în format hibrid

Eveniment care a determinat Biroul Permanent al Senatului să convoace, marţi, Comisia de Constituţionalitate, în format hibrid.

Sesizarea Biroului a fost făcută de către senatorul PACE, Ninel Peia, după ce, iniţial, grupul parlamentar nu a reuşit…

Citeste mai mult