Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

“În cadrul întâlnirii de astăzi, conducerea și-a reafirmat disponibilitatea de a încheia un acord cu sindicatele”

Conducerea Ministerului de Interne și cea a sindicaliștilor au avut o întrevedere, miercuri, la sediul MAI, referitoare la încheierea unui acord între cele două părți cu privire la rezolvarea problemei orelor suplimentare de lucru neachitate. Reprezentanții sindicali au precizat că vor continua protestele. 

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit cu liderii sindicali ai lucrătorilor din MAI pentru găsirea unei soluții în ceea ce privește  achitarea orelor suplimentare prestate de aceștia peste program.

„În cadrul întâlnirii de astăzi, conducerea MAI și-a reafirmat disponibilitatea de a încheia un acord cu sindicatele în cadrul căruia să se precizeze angajamentul ministrului Afacerilor Interne, de a continua demersurile necesare în cadrul coaliției de guvernare și de a face aceste demersuri la nivelul Parlamentului, pentru rezolvarea problemelor orelor suplimentare de lucru (SDSL), derivate din OUG…

Citeste mai mult