Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

George Simion îi cere CLARIFICĂRI lui Nicușor Dan ca urmare a declarației că “președintele are influență asupra justiției”

AUR declară că afirmaţia domnului Nicuşor Dan, conform căreia „preşedintele are în mână un instrument foarte puternic – influenţa sa în justiţie”, este una care necesită clarificări urgente.

 

„O asemenea declaraţie, rostită în spaţiul public, poate fi interpretată ca o intenţie de implicare a viitorului preşedinte în treburile justiţiei, o zonă care, conform Constituţiei, trebuie să rămână independentă de orice influenţă politică. România a trecut prin perioade dificile în care justiţia a fost folosită ca instrument politic, iar astfel de derapaje au afectat grav încrederea cetăţenilor în statul de drept. Nu ne dorim să revenim în acele vremuri, marcate de influenţe controversate şi abuzuri de putere, cum au fost epoca binomului Kovesi-Coldea sau stilul de conducere promovat de fostul preşedinte Traian Băsescu”, a precizat AUR într-un comunicat.

 

AUR mai arată că susţine ferm…

Citeste mai mult