Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Funeraliile primului preşedinte al Republicii Moldova, organizate la Chișinău

Funeraliile primului preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, au loc, sâmbătă, la Chişinău. Preşedintele Maia Sandu a semnat vineri seara decretul privind declararea zilei de 16 septembrie zi de doliu naţional.

Ceremonia funerară a început la Catedrală Mitropolitană „Naşterea Domnului” din centrul capitalei Republicii Moldova, unde sicriul cu corpul neînsufleţit al lui Mircea Snegur a fost depus vineri după-amiază.

Apoi, cortegiul funerar s-a deplasat spre Palatul Republicii, în prezenţa a sute de oameni. Fostul lider comunist de la Chişinău Vladimir Voronin a asistat la evenimentele din faţa Palatului Republicii.

La ora 13:00, cortegiul se va deplasa în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde-i va fi adus un omagiu lui Mircea Snegur, iar la ora 13:45 va porni spre Cimitirul Central din strada Armenească, unde fostul preşedinte va fi înhumat, conform Agerpres.

Ziua de 16 septembrie a fost declarată zi de doliu naţional pe întreg…

Citeste mai mult