Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

E foarte posibil să avem acest pachet pe cinci proiecte”

Premierul Ilie Bolojan a vorbit la Antena 3 CNN despre pachetul doi de măsuri.

Șeful cabinetului susține că sunt șanse mari să treacă de Curtea Constituțională a României.

„Sunt domenii, sunt în momentul de față rezultatul unui acord. Sunt destul de diferite și e greu să cuplezi pensia cu administrația pensiile magistraților cu companiile de stat. Sunt lucruri….e foarte posibil să avem acest pachet pe 5 proiecte. Noi ne propunem ca la sfârșitul acestei săptămâni să declanșăm această procedură, urmând ca până la începutul săptămânii viitoare, să existe posibilitatea prevăzută în legislația parlamentară,  să vină cu observații, cu completări din Parlament. Și dacă sunt fezabile, e posibil să le integrăm. Procedura de asumare va fi săptămâna viitoare. Ar trebui ca la finalul săptămânii viitoare să încheiem procedurile. Nu știm dacă va fi o moțiune de cenzură”, a subliniat…

Citeste mai mult