Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deși Nicușor Dan a dat în scris că TVA nu va crește dacă el devine președinte, Bolojan susține că niciun GUVERN nu va putea evita creșterea de taxe

Liderul interimar al PNL Ilie Bolojan a declarat, vineri, că niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea veniturilor, ceea ce înseamnă creştere, din păcate, de taxe şi de impozite, iar aceste măsuri vor fi decise foarte probabil zilele următoare. 

”Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea veniturilor, ceea ce înseamnă creştere, din păcate, de taxe şi de impozite. Care vor fi acestea vor fi decise foarte probabil zilele următoare, dar este evident că trebuie să ne scădem urgent, cât mai rapid, cheltuielile statului în general”, a spus Ilie Bolojan, într-o conferință de presă organizată la Senat.

Liderul Senatului a precizat că ”aceste reduceri nu se pot face însă de pe o zi pe alta, pentru că înseamnă contracte, înseamnă audit, înseamnă proceduri şi e nevoie să facem o eşalonare de investiţii”.

De menționat că Nicuşor Dan a semnat, în luna mai, într-o dezbatere la…

Citeste mai mult