Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Colegiul Stomatologilor solicită eliminarea „discriminărilor” privind tratarea pacienţilor aflaţi în situaţii de urgenţă

Colegiul Medicilor Stomatologi din România a solicitat Colegiului Farmaciştilor din România eliminarea tratamentului „neunitar şi discriminatoriu” care afectează dotările necesare cabinetelor stomatologice pentru a trata pacienţii care se confruntă cu situaţii de urgenţă, potrivit Agerpres.

Stomatolog. FOTO Shutterstock

„Această problemă, generată de lipsa unei reglementări adecvate, împiedică cei peste 25.000 de medici stomatologi din România să ofere medicamentaţia necesară pacienţilor, deşi au responsabilitatea legală să fie dotaţi, ca şi medicii generalişti, cu trusă de urgenţă obligatorie”, a declarat vicepreşedintele CMSR Luminiţa Oancea, într-un comunicat transmis agenției de presă.

Potrivit Ordinului Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 153/ 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, cu modificările şi completările ulterioare, în…

Citeste mai mult