Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Marcel Ciolacu: Eliminăm toate aberaţiile din funcţionarea instalaţiilor GPL / Reglementăm atent fiecare verigă din acest lanț

Guvernul a avut pe masă, în ședința de vineri, un proiect de Ordonanță privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil.

UPDATE

Ministerul Economiei Radu Oprea a detaliat rezultatele controalelor efectuate la stațiile GPL, prin ordinul ministrului de Interne, la dispoziția premierului. Astfel, aproape 30% din cele 2258 de stații controlate au fost închise. Și s-au propus sancțiuni de 1.171.000 lei.

Am pornit de la aceste controale pentru a vedea ce nu a funcționat și cum putem reglementa. Am constatat că foarte multe instituții veneau în control fără a exista o modalitate unitară de a opri o activitate, care este constatată ca fiind neconformă. Prin această ordonanță, venim și modificăm un cadru legislativ mai larg, astfel încât ISCIR să poată emite o autorizație provizorie de funcționare, având și competențele ca autorizația de…

Citeste mai mult