Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ianis Hagi a marcat contra Columbiei și a ieșit la atac. ”Ce depinde de mine, fac. Mingea este altundeva”

Galerie Foto

Ianis Hagi i-a dedicat golul surorii sale, Kira

La finalul partidei de pe ”Wanda Metropolitano”, internaționalul român a făcut o analiză ”la cald” a celor două amicale, cel cu Irlanda de Nord, scor 1-1, și cel de la Madrid, dar a vorbit și despre situația sa de la Alaves, din La Liga.

Hagi jr i-a dedicat golul din amicalul cu sud-americanii surorii sale, Kira, care miercuri, 27 martie 2024, împlinește 28 de ani.

”Mă simt bine, tot sezonul a fost așa, foarte puternic din punct de vedere fizic. Mereu am intrat motivat, așa a fost și acum. Cam asta depinde de mine.

Cred că nu trebuie să analizăm doar meciul cu Columbia, trebuie să analizăm, la general, ambele partide. Au fost două meciuri-test, în care staff-ul a vrut să găsească anumite răspunsuri, în care a încercat diverse variante.

Spre exemplu, e prima dată când joc optar la echipa…

Citeste mai mult