Delegația PSD din Parlamentul European a trimis o sesizare Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne, LIBE, în care acuză PNL că a pus sub semnul întrebării modul de repartizare a completurilor de judecată și activitatea instanțelor, în dosarele privind Congresul partidului. Social-democrații au susținut în document că declarațiile liberalilor reprezintă un atac la adresa independenței justiției și au cerut ca situația să fie analizată în cadrul dialogului european privind statul de drept. PNL a reacționat și a susținut că nu contestă independența justiției, ci solicită explicații privind măsurile administrative adoptate de instanță. Astăzi, LIBE va tranșa, într-o dezbatere, conflictul dintre liberali și justiția din România.
Sesizarea către Comisia LIBE vine pe fondul unor tensiuni extreme între cele…































Lasă un comentariu