Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul urmează să fie adoptat de Guvern. Ce categorii de bugetari vor fi exceptate de la regulă

Guvernul urmează să adopte, în ședința extraordinară de astăzi, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. Astfel, bugetarii care îndeplinesc condițiile de pensionare vor mai putea încasa doar 15% din cuantumul pensiei dacă doresc să-și păstreze funcția în sectorul public. 

Proiectul de lege prevede unele măsuri aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual plătit din fonduri publice, referitor la cumulul pensie-salariu. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a spus într-o conferință de presă că actul normativ, inclus pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, mai avea nevoie doar de avizul Consiliului Legislativ.

Ce înseamnă interdicția cumulului pensie-salariu

Actul normativ prevede că persoanele care încasează atât pensie, cât și salariu de la stat vor fi obligate să aleagă. Acestea fie renunță la…

Citeste mai mult