Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

primarul care ia, premierul care taie. Suma IMENSĂ pe care a cheltuit-o la Oradea din programul pe care îl desființează acum

Înainte de a fi numit premier, Ilie Bolojan a fost perceput în conștiința colectivă ca un mit al excelenței în administrația locală. Oradea, orașul pe care l-a condus timp de 12 ani, devenise etalonul de bune practici și de eficiență administrativă. Mitul gospodarului ideal l-a urmărit și la președinția Consiliului Județean Bihor. Legenda spunea că Bolojan taie și face. Partea cu tăiatul era simplă, cum e și acum. Însă realizările sale aveau în spate sute de milioane de lei primite de la Palatul Victoria. O șansă pe care primarul Bolojan a avut-o, dar pe care premierul Bolojan le-o taie acum celorlalți aleși locali.

Primarul Bolojan, marele beneficiar PNDL: 50 de milioane de lei

Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) a fost lansat în 2013. În acel an, Ilie Bolojan era deja la al doilea mandat al Primăriei Oradea și se pregătea să obțină fonduri guvernamentale record pentru dezvoltarea urbei. La solicitarea Gândul,…

Citeste mai mult