Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Traian Băsescu – moment de RECULEGERE la catafalcul lui Ion Iliescu

Fostul președinte Traian Băsescu  a venit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pentru a aduce un ultim omagiu la catafalcul lui Ion Iliescu.

Băsescu și-a făcut simțită prezența la căpătâiul fostului șef de stat social-democrat. A aprins o lumânare și s-a recules câteva secunde.

Traian Băsescu este al doilea fost șef de stat care se prezintă la Palatul Cotroceni, după Emil Constantinescu.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a transmis marți condoleanțe Ninei Iliescu. Mesajul a fost transmis imediat după anunțul oficial privitor la decesul fostului președinte al României, Ion Iliescu.

„Condoleanţe Doamnei Nina Iliescu, celor care i-au fost apropiaţi şi respectul cuvenit memoriei Primului Preşedinte Ales al României”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de socializare.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Citeste mai mult