Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Cooperativa trădătorilor a pus mâna pe partid” / „Mă simt frustrat”

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a reacționat dur într-o postare pe Facebook, după ce a ratat un loc de prim-vicepreședinte al PNL la alegerile care au avut loc la Congresul Extraordinar de sâmbătă. Acesta a obținut abia locul șase din nouă, cu 418 voturi.

În postarea sa, Alin Tișe susține că „cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”. Mai mult, acesta spune că PNL va fi sugrumat și va dispărea precum PNȚCD sau va deveni irelvant politic.

Am asistat, cu durere dar și cu luciditate, la congresul unei cooperative politice care și-a votat singură sfârșitul. PNL — partid istoric, odinioară stindard al meritului și al viziunii, a fost sufocat de trădători de serviciu, incompetenți cu ambiții de sforari, și un mecanism bine uns care premiază obediența, nu performanța”, a scris Alin Tișe pe Facebook.

„De azi mă autoeliberez de orice responsabilitate față de…

Citeste mai mult