Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al liberalilor, a declarat luni, după ședința Biroului Politic Național, că PNL este „legitimat” să discute cu formaţiunile politice de dreapta în vederea formării unui pol comun, asta în contextul în care „PSD este din ce în ce mai virulent şi mai critic”, iar partidele suveraniste discută deja despre o posibilă asociere.
„O, da! Noi credem că PNL, în acest moment, este cu atât mai mult legitimat să poarte aceste discuţii (n.r. în vederea formării unui pol de dreapta) cu cât vedem că, iată, în zona suveraniştilor se încearcă a se forma o asociere de partide, ira în zona stângă avem un PSD din ce în ce mai virulent şi mai critic. În mod evident că e nevoie de această discuţie”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL.
Întrebat despre discuțiile purtate cu președintele USR, Elena Lasconi, Stroe a punctat că din partea PNL „există în continuare disponibilitate”.
Eu cred că din…





























Lasă un comentariu